Cauzele hemoroizilor sunt variate – de la statul în șezut pentru prea mult timp, până la o alimentație necorespunzătoare, aceștia își pot face apariția pe parcursul vieții, indiferent de vârstă sau sex.
Ceea ce este cel mai important atunci când vorbim despre hemoroizi este activitatea fizică zilnică, combinată, bineînțeles, cu un stil de viață sănătos din punct de vedere alimentar.
Ce poziții este bine să adopți atunci când ai hemoroizi?
După cum este de așteptat, modul în care stăm pe parcursul zilei, influențează starea în care se află hemoroizii. Astfel, dacă vom opta pentru poziții incomode sau pur și simplu mediul de lucru ne forțează să ne petrecem ore în șir pe o suprafață tare, trebuie să știm că acest aspect poate provoca întinderea zonei, conducând, în acest fel, la umflarea venelor.
Întrucât mulți pacienți se întreabă cum se pot preveni hemoroizii, trebuie cunoscut faptul că încordarea, și chiar constipația afectează, în mod negativ, fluxul sanguin din zona rectală, ceea ce face ca sângele să nu circule urmându-și procesul normal.
Care sunt cele mai bune poziții pentru ameliorarea hemoroizilor?
Întrucât starea corpului este determinată, în acest caz, de pozițiile pe care le adoptăm, vom oferi, în următoarele rânduri, câteva alternative pe care le puteți folosi pentru a vă putea ameliora durerea cauzată de hemoroizi:
- Îndoirea trunchiului înainte – această este folosită datorită faptului că poate reduce tensiunea aflată în șolduri, coapse și tendoane, contribuind, mai apoi, la stimularea organelor interne.
- Poziția stând în cap – are rol în îmbunătățirea circulației sângelui, reglând, de asemenea, funcția glandelor pineale și pituitare.
- Poziția peștelui – contribuie la reducerea inflamației, echilibrând glanda tiroidă și paratiroidă
- Poziția copilului – atenuează simptomele hemoroizilor prin stimularea circulației din zona anusului, împiedicând apariția constipației
- Poziția ghemuit – are rol în contracararea constipației
- Poziția cu picioarele ridicate pe perete – îmbunătățește circulația de la nivelul anusului
Concluzii
În astfel de cazuri, este cel mai indicat să acordați o atenție suplimentară pozițiilor pe care le aveți în timpul zilei pentru a nu agrava starea hemoroizilor. De asemenea, pentru oricare dintre pozițiile menționate mai sus, se recomandă o realizarea corectă a acestora, pentru a putea ajunge la rezultatele dorite.
Dacă doriți să aveți siguranța că aceștia vor fi eliminați într-un timp relativ scurt, nu ezitați ca, pe lângă exercițiile pe care le urmați, să utilizați și cele mai bune tratamente pentru hemoroizi, ce pot fi folosite indiferent dacă vă confruntați cu hemoroizi interni sau externi.
Anthony Dugarte, MD are mai mult de un deceniu de experiență în domeniul forței și condiționării, al nutriției și al exercițiilor de reabilitare, precum și în redactarea și revizuirea conținutului legat de sănătate și stare de bine.
Lasă un răspuns