Deși sarcina reprezintă un moment frumos din viața unei femei, există totuși și câteva lucruri mai puțin știute, care, din păcate, strică acel tablou perfect pe care îl avem în minte.
Printre aceste aspecte mai puțin plăcute, dar și mai puțin discutate fac parte și hemoroizii dupa nastere.
Cum ne putem descurca cu apariția de hemoroizi externi dupa nastere?
Hemoroizii pot avea numeroase cauze, iar din păcate, cea mai des întâlnită în cazul femeilor este sarcina.
Hemoroizii sunt adesea cunoscuți întrucât apar sub forma unor vene inflamate din jurul anusului, lucru ce poate crea disconfort și, în cele mai multe cazuri, chiar și o durere insuportabilă.
Aceștia apar mai precis în perioada sarcinii întrucât copilul pune o presiune suplimentară pe zona respectivă, astfel încât prevenirea hemoroizilor în acest caz este, de cele mai multe ori, greu de gestionat.
Ca urmare, aceștia se pot dezvolta în timpul sarcinii, dar și după finalizarea acesteia, fiind mai ales frecvenți după nașterile vaginale. De asemenea, ei pot provoca numeroase simptome, printre care regăsim aspecte precum:
- Sângerare
- Umflături
- Mâncărime
Totuși, întrucât fiecare cauză are și un efect, dar și o soluție, și în cazul hemoroizilor apăruți în timpul sarcinii, trebuie menționat că există câteva alternative la îndemână, la care puteți apela direct din locuința dumneavoastră. Haideți să aflăm mai multe despre tratament hemoroizi dupa nastere.
Cum putem scăpa de hemoroizi fără a merge la medic?
Dacă vă aflați într-o situație în care hemoroizii nu sunt mult prea evoluați, trebuie să știți că această problemă poate fi tratată direct de către dumneavoastră.
Astfel, am realizat o listă pentru a vă pune la dispoziție câteva remedii naturale, ce pot fi utilizate în siguranță, atât în timpul sarcinii, cât și al alăptării:
- Evitați încordarea – pentru a acorda timp ca zona afectată să se poată vindeca, este foarte important să evitați împingerea și încordarea
- Adăugați dietei dumneavoastră cât mai multe fibre – acestea vă vor ajuta la tratarea și prevenirea constipației, așadar este important să adăugați alimentației dumneavoastră cât mai multe cereale, fructe pentru hemoroizi și legume.
- Beți multă apă – hidratarea ajută, de asemenea, la prevenirea constipației
- Înmuiați zona – vă puteți calma durerea și iritația prin aplicarea unor comprese cu apă caldă în zona respectivă
- Păstrați zona curată – aceasta este o caracteristică esențială pentru a preveni apariția iritațiilor suplimentare, ce v-ar putea împiedica procesul de vindecare
- Utilizați cele mai bune creme pentru hemoroizii interni și externi
Concluzie
Pentru a vă putea reface și a nu vă confrunta cu apariția hemoroizilor după sarcină sau în timpul acesteia, puteți apela la câteva dintre metodele menționate în rândurile de mai sus, astfel încât veți putea avea garanția că zona respectivă nu vă va mai cauza probleme neplăcute.
Ana Reisdorf este un nutriționist-dietetician licențiat cu peste 13 ani de experiență în domeniul nutriției și dieteticii. Este fondatoarea unei agenții de „content-writing” alcătuită în întregime din experti în domeniul nutriției.
Lasă un răspuns